Trauma psihică la copii

705659_31311275Aș vrea să împărtășesc cu voi notițele mele de la Serile Totul despre Mame, unde Diana Vasile, Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei, ne-a vorbit despre ce este Trauma psihică, cum o recunoaștem, ce facem cu ea. Focusul a fost pus pe trauma psihică la copii.

”Nu orice îl deranjează pe copil reprezintă o traumă.”
Trauma este ceva ce se întâmplă în interiorul nostru, adică o experiență personală de ruptură din pricina factorilor situaționali care copleșesc posibilitățile noastre de autoreglare (cu care ne naștem) provocând sentimente profunde de TEAMĂ, NEPUTINȚĂ, VULNERABILITATE FĂRĂ PROTECȚIE

”Rana psihică se simte, este fluidă, nu e gândită. După rana psihică apare o deteriorare a vitalității, a identității și a capacităților de autoreglare. Copiii sunt cei care ne arată foarte clar asta prin stoparea jocului. Nu mai au chef de joacă. Lipsa de autoreglare se finalizează cu blocaje atît pe plan personal cât și profesional, adică, parcă orice am face nu ne iese, nu suntem pe calea cea bună.

Scopul nostru este AUTOREGLAREA, adică să verificăm dacă ce ni se întâmplă,..
este PREA MULT?
Prea mult(ul) nu este tolerat de noi. Verificăm dacă
este AMENINȚĂTOR?
VITALITATEA?
Care este nivelul? Sunt prea energic sau prea fără chef?
RESURSELE
Posibilități versus neputință

Diana ne vorbește despre trei tipuri de traume, ar fi mai multe, dar pentru această seară se oprește la cele trei:

1. TRAUME EXISTENȚIALE – viața este pusă în pericol (moartea unui animal de companie, moartea cuiva apropiat)

2. TRAUMA DE PIERDERE – separarea timpurie de mamă (nu recomandă plecarea mamei înainte de vârsta de un an, dacă nu chiar doi), decesul unui părinte, bunic, divorțul sau separarea, separarea de părinte / partener

3. TRAUMELE DE RELAȚIE – agresiunea (îi este frică copilului de Dumneavoastră?) lipsa de iubire sau lipsa dorinței de a fi cu copilul

Despre suferința copilului, câteva aspecte importante:

1. este mai mult TRĂITĂ decît gândită – oferim prea multe explicații, noi părinții, în acele momente

2. este FIREASCĂ, trauma este normală, ne spune Diana, evenimentul traumatic este anormal, mai exact să îți lași copilul departe de tine este anormal, suferința lui este firească și este foarte bine că există. De ce? Trauma (suferința) este ultima barieră înainte de obstrucție.

3. Suferința se va prelucra, adică își va face simțită prezența, prin corp și emoții. Nu poți spune prea multe când ești în suferință. Cuvintele sunt limitate. Așadar, să fim atenți la corpul copiilor noștri. Să le permitem acest tip de suferință corporală ca fiind un proces natural de vindecare.

4. Suferința copilului are nevoie să fie VĂZUTĂ, GHIDATĂ, PRELUCRATĂ, SUS(ȚINUTĂ), NORMALIZATĂ

”Ce este de făcut?
Recunoaștem experiența personală de ruptură.
Oprim, limităm elementele situaționale amenințătoare, care copleșesc
Oferim timp, spațiu și prezență pentru autoreglare
Numim trăirile de neputință, teamă și vulnerabilitate fără protecție”

 

La sfârșit Diana ne îndeamnă, ca atunci când suntem puși în fața traumei psihice a copilului, să oferim momente de bucurie, să stimulăm vitalitatea copilului în ritmul putinței copilului

Nevoi pe care le are copilul în suferință
– nevoia de a aparține cuiva în exclusivitate
– nevoie de a fi unic
– nevoia de a fi recunoscut
– predictibilitate
– explorare
– nevoia de a fi primit cu bucurie chiar și atunci când suferă

Nevoi ale copilului, de a exista separat
-nevoia de a fi singur
-nevoia de a fi pe cont propriu
-nevoia de a se descurca pe cont propriu
-nevoia de a se simți liber, neîngrădit”

O întrebare cu care am rezonat și eu, și care a venit din public, a fost: ”când este pregătit copilul să vorbească despre moarte”. Ca și despre sex, spune Diana, ”când părintele este pregătit.”

Mai multe informații și resurse despre Traumă găsiți pe Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei

Cu drag,
∞ Florina Oprea

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *