Putem crește copii fără să folosim constrângeri și amenințări? (I)

Partea I

“Toți am fost crescuți de cineva, într-un fel sau altul, așadar, putem afirma că fiecare știe câte ceva despre parentaj, chiar dacă acel ceva este ceva care nu se face. Într-adevăr, nimeni nu se simte, cu adevărat, pregătit pentru acest rol, cel puțin, nu când procesul de parentaj începe să fie real.

În cele din urmă, fiecare ne dăm seama, pe parcurs, așa cum putem mai bine. Unii dintre noi o dau în bară așa de rău, și atât de des, încât copiii noștri vor duce mai departe, propriile povești de genul „așa nu se face”. Toți avem momentele noastre, când nu ne ridicăm la nivelul așteptărilor proprii, câteodată zilnic. Dar dacă, vagile noastre noțiuni, despre cum dorim să ne creștem copiii, într-un mod bazat pe compasiune și conectare, în loc de constrângere și cereri de obediență, reprezintă un teritoriu neexplorat, nu doar de către familia extinsă, ci și de prieteni și vecini? Ce se întâmplă atunci?

Cum realizăm această sarcină, incredibil de importantă (și aparent imposibilă) fără modele pe care să le urmăm? Cum dezvoltăm, nu doar conștiința și intențiile, dar și strategiile specifice, care să faciliteze dezvoltarea copiilor, în tineri autonomi, empatici, creativi, fără a recurge la constrângeri și amenințări?

Acestea sunt întrebările pe care Ana Joanes, realizatoare de film, le pune pentru a găsi răspuns, în noul său documentar Taking Our Places (Rolul nostru).

Fiind, împreună cu partenerul meu, într-o explorare similară, am vrut să aflu mai multe despre proiect și despre ce a învățat Ana, în timpul filmărilor. Ce urmează este un scurt interviu, despre care am convenit împreună, să fie publicat pe blog:

ML: ultimul tău documentar, a fost despre mișcarea ce promovează alimentele sustenabile, cum te-ai decis să faci un film despre parentaj?

Ana Joanes: când fiica mea, Maayan, avea în jur de un an și jumătate, am simțit că mă lovesc de un zid. Eram complet neputincioasă în a-mi îmbraca fetița. Da, așa e, un lucru atât de simplu. Ajunsesem să mă tem să ies din casă, indiferent cât de mult îmi doream asta, deoarece era așa o luptă, să o fac să se îmbrace. În majoritatea dăților, sfârșeam prin a o forța, iar ea riposta atât de tare, încât ajungeam epuizată. Poate că nu se rezumă totul la postura de șef, dar care este alternativa? Cum să cresc această fetiță ambițioasă? Nu îmi doream ca relația cu fiica mea, să fie definită prin lupte de putere.

Un prieten mi-a recomandat câteva cărți. Am început cu cea mai subțire: Parenting from your heart (Parentaj cu compasiune), scrisă de Inbal Kashtan. Am citit toată cartea într-o seară, eram impresionată. Exista o posibilitate, de te debarasa de lupta pentru putere, iar în loc, să construiești încredere, conectare, și cooperare. DAR, în dimineața următoare, tot nu mi-am putut îmbrăca fetița. Pentru a învăța să aplic aceste principii, în viața mea de zi cu zi, am căutat un consilier pe Comunicare Nonviolentă, și am început să merg la consiliere de două ori pe săptămână.

Un sfat de bun simț al consilierului meu, mi-a zguduit lumea. De exemplu, Kathy, a evidențiat faptul că în spatele unui NU la un lucru, se află un DA la altceva. La ce spunea fiica mea DA, când refuza să se îmbrace? Se pare că spunea da la nevoia ei de autonomie/la capacitatea de a alege pentru ea. Tot ce trebuia să fac, era să îi ofer două opțiuni fiicei mele, care se afla în stadiul preverbal, și luptele noastre luau sfârșit.

Kathy m-a învățat, de asemenea, diferența dintre nevoi și strategii. Maayan nu vroia să poarte niciodată geaca, indiferent de cît de frig era afară. Kathy m-a ajutat, să înțeleg că, nevoia mea era ca Maayan să fie sănătoasă, și că strategia mea era de a pune o haină pe ea, înainte de a pleca din casă. De îndată ce mi-am dat seama că, geaca era o strategie, am putut să găsesc alte strategii care să îndeplinească nevoia mea, ca Maayan să fie sănătoasă. Puteam să o scot afară, și să aștept să i se facă frig, pentru ca apoi să îi pun geaca. Sau, aș putea aduce o pătură, și să o învelesc în cărucior.

Ce s-a întâmplat pe urmă, m-a șocat în totalitate. Se pare, că ce citeam eu, sfaturile pe care le primeam, strategiile care funcționau atât de bine, și care mi-au transformat viața, nu era ceva ce ceilalți oameni făceau! Din contră, totul era contrar obiceiurilor, și radical, și am fost destul de respinsă. Am fost avertizată că, copilul meu va deveni un agresor și un răsfățat, că mă va domina, că dacă nu îl controlez eu, mă va controla el pe mine. Am fost avertizată, că dacă voi fi prea moale, și prea permisivă, o să trăiesc în haos. Atunci m-am hotărât că voi face un film! Deoarece, se poate să nu fiu prea bună la a-mi îmbrăca copila, însă, sunt al naibii de competentă la realizarea filmelor! Și deoarece, această abordare nouă, mi-a zguduit lumea, am început să mă întreb dacă, ar avea același efect și asupra altor oameni. Așadar, am decis să conduc un experiment, pentru a vedea cum răspund alte familii.

În documentarul Taking our places (Rolul nostru), urmăresc îndeaproape trei familii, în procesul lor de învățare și implementare de noi strategii de parentaj. Ce am învățat eu, și ce cred ca va arăta filmul, este faptul că parentajul reprezintă o abilitate ce poate fi învățată și practicată. Mesajul meu este simplu: nu, nu ești singur, și da, există instrumente care, chiar te pot ajuta.

Mai există un motiv: când am devenit părinte, atenția mea s-a îndreptat către copil. Realizarea de filme este o activitate intensă. Nu este genul de serviciu, la care nu te mai gândești, când ai plecat de la birou. Te cam obsedează. Așa că mi-am spus, dacă e să mă obsedeze un film, să fie atunci despre obsesia ce mă frâmântă în prezent: parentajul! Dar aș vrea, în același timp, să menționez că Taking Our Places nu este chiar despre parentaj, la fel cum FRESH nu a fost despre, sau nu numai despre, agricultura sustenabilă.

În timpul filmărilor la ferma lui Joel Salatin, a încolțit ceva în mintea mea, ceva care a crescut și a tot crescut… Joel ne-a arătat cum funcționează ferma sa, și cum tot ce face el, respectă un principiu simplu, dar foarte radical. Dacă respecți puiul din pui, și vaca din vacă, atunci, totul merge strună. Și mersul strună, a însemnat ceva cutremurător. Nu numai că animalele au fost mai fericite și mai sănătoase. Nu doar, carnea pe care o produceau era mai sănătoasă și mai gustoasă. Rezultate bune, firește, poate chiar îndeajuns de bune, și cu siguranță, rezultate la care m-aș aștepta. Însă, acesta este doar începutul. Joel ne-a explicat că, respectarea esenței fiecărei forme de viață, duce la îngrășământ mai mult, ceea ce înseamnă rezistență mai mare la secetă, captarea mai mare a CO2 (așadar, combaterea încălzirii globale), și de asemenea, creșterea productivității (ați spus mai multă hrană? mai mulți bani?) “Îmi amintesc că mă întrebam, cum poate un act atât de simplu, o atenție atât de limitată, să aibă un rezultat atât durabil. După care, Joel spune: îți dai seama, cum ar fi, dacă am aplica acest principiu la noi? S-a întors către mine și a spus: tu respecți pe Ana din ființa Anei?

M-am tot gândit la această întrebare. Cred că, Joel vroia să spună că, dacă trăiești autentic, dacă ești sincer cu tine, acest fapt se poate traduce în capacitate de vindecare și transformare radicală pentru omenire.

Trecem, de la egoism, la grija față de sine, cu efecte pentru întreaga omenire. FRESH vorbea despre hrană, dar la un nivel profund, vorbea de fapt, despre o schimbare de perspectivă, de la a ne vedea ca fiind separați de natură, la a fi parte din natură, la a vedea interdependența intrinsecă a tot ce este viață. Dacă faci asta, conștientizezi responsabilitatea incredibilă pe care o ai, în a-ți găsi rolul în această rețea a vieții, deoarece doar atunci când faci asta, „totul merge strună”.

Dacă vrei să schimbi lumea, începe cu tine. Când am devenit mamă, mi-am dat seama, că nu voi putea să îmi ajut fiica, să își găsească locul, dacă nu fac asta eu însămi. Este una dintre cele mai umile lecții de parentaj, una pe care nu o poți transmite; este ceva ce poți arăta, doar prin exemplul personal. Așadar, munca mea continuă, prin cunoașterea și acceptarea de sine, și devenirea a ceea ce sunt deja. Taking our places (Locul nostru) reprezintă, în acest sens, o continuare a muncii mele la FRESH, muncă ce promovează schimbarea de perspectivă, asupra modului în care ne vedem pe noi și ceilalți.”

Articol preluat de pe Psychology today > Is it possible to parent without threats or coercion

Partea I a documentarului Taking our places

Traducere și adaptare,
Florina Oprea

(Visited 408 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *