Licitații și oferte emoționale

familyDr. John M. Gottman și soția sa Dr. Julie Schwartz-Gottman sunt printre primii specialiști din lume în deslușirea relațiilor. În urma cercetărilor și a studiului asupra complexității interacțiunii umane, au descoperit că există reacții verbale de bază care apropie oamenii și cimentează relațiile.

Aceste abilități de a licita pentru, și a răspunde cererilor de atenție, sunt componente importante ale inteligenței emoționale.

Ofertele emoționale reprezintă: cuvinte, întrebări, gesturi, priviri și modalități de atingere care ajung la persoana cu care se dorește interacțiune, purtând mesajul: “vreau să fiu mai aproape de tine”.

Nevoile emoționale care sunt îndeplinite prin aceste “oferte” sunt:

– să fii inclus
– simț al controlului asupra vieții
– să fii plăcut

Deprinderea capacității de a crea oferte emoționale reprezintă o abilitate a inteligenței emoționale, importantă în viață, care va îmbunătăți calitatea relațiilor cu ceilalți, un aspect definitoriu, spun cercetătorii, pentru o viață fericită.

Părinții îi învață pe copii cum să își gestioneze emoțiile. Aceste capacități de ofertare emoțională sunt învățate în primii ani de viață, când copilul plânge și părintele răspunde fie prin atenție, fie prin iritabilitate sau lipsă de interes. Așadar, copilul practică prima ofertare emoțională în familie și apoi cu prietenii și prin păstrarea relațiilor de prietenie cu aceștia.

Modalități prin care familiile gestionează trăirile care întăresc ofertele emoționale:

1. Antrenament emoțional – acceptarea trăirilor copilului și susținerea acestuia în căutarea soluțiilor.

a) te poți enerva, dar nu vreau să țipi la mine, spune-mi,.. ce te enervează?
b) știu că ți-e frică, ce poți face ca să îți fie mai bine?
c) când ești furios, desenează ce simți (păstrați desenele cu data și numele copilului, într-o cutie specială/dosar)
d) hai să vorbim despre ce te deranjează, să vedem ce putem face

2. Laissez-faire – aceste familii validează trăirile, dar lasă momentul să treacă fără soluționare. Nu au abilitățile de a ajuta copilul în momente dificile sau au alte lucruri de făcut.

a) ești trist acum
b) văd că ești trist acum
c) înțeleg ce simți

3. Trăirile sunt înlăturate – aici includem tăcerea sau denigrarea copilului pentru aceste trăiri. Fricile sunt minimizate și lacrimile ignorate, copilul învățând așadar să își ignore trăirile ca să se simtă inclus în familie.

a) cum adică să îți fie frică, prostii, ești băiat mare
b) dacă mai plângi, îți dau eu motiv ca să ai de ce
c) hai, capul sus, zâmbește și mergi mai departe
d) nu ar trebui să te simți așa, nu ai de ce

4. Dezaprobarea trăirilor – părinții ceartă copilul și îi fac observație cu afirmații dojenitoare și îl desființează. Copiii învață să se rușineze cu trăirile lor, să le ascundă și să le desconsidere.

a) termină cu plânsul și cu miorlăitul, ești mare!
b) Ha. Ha. Uite la bebelușul ăsta! Ia uite cum plânge!
c) Ce ai?! Vrei să te fac eu să plângi?

E mult mai probabil pentru cuplurile care se acceptă, care se respectă și care își celebrează trăirile să rămână împreună. Familiile care practică antrenamentul emoțional își ajută copiii să își gestioneze emoțiile.

Copiii care își gestionează emoțiile

  • se concentrează mai ușor
  • se adaptează mai repede la grup
  • leagă prietenii mai ușor
  • au rezultate bune la școală ca urmare sunt mai puține șanse să fie discriminați
  • au mai puține probleme cu nivelul hormonilor de stres, așadar sunt mai sănătoși

Foarte important: ”Elevii foarte buni la învățătură se situează pe primul loc al simpatiei/prieteniei”.

Acest lucru este confirmat de studii efectuate și pe plan local de către un grup de cercetători în educație, din acest grup făcând parte și doctorul în educație Speranța Farca, pe care eu o admir foarte tare. Studiul se numește Drepturile și responsabilitățile elevului în context școlar (2007). Îl pot pune la dispoziție 🙂

Referință: Gottman Institute

Cu drag,
Florina

(Visited 262 times, 1 visits today)