Cu furie sau empatie, pe tobogan.

790742_89372652”Alyssa în vârstă de patru ani e sus pe tobogan și le spune să plece altor doi copii prezenți la locul de joacă. Ceilalți doi copii nu sunt prea încântați de situație. După ce încearcă cu blândețe să o convingă să coboare, tatăl spune, cu voce calmă: “trebuie să îi lași și pe ceilalți copii să se joace, altfel plecăm acasă”. La auzul acestora, Alyssa strigă înapoi: ”Nu! Nu vreau să merg acasă!”, și rămâne sus pe tobogan. Copiii și părinții lor se uită la ea. Acum tatăl se enervează: ”Cobori în acest minut, Alyssa,” strigă el. ”Nu vreau”, răspunde fiica lui.

Ce urmează?
Tatăl o poate ruga în continuare sau poate să continue cu amenințările. Alyssa se va conforma sau nu. Dacă nu se conformează, tatăl s-ar putea să aplice sau nu consecințele. Dacă tatăl încearcă să o ridice ea va opune rezistență, va da din picioare sau va țipa, fâcând aproape imposibilă mișcarea ei. Între timp fratele Alyssei, care se joacă bucuros a început și el să plîngă pentru că el nu a greșit cu nimic și el nu vrea să plece din parc. O ieșire plăcută și distractivă se sfârșește cu stări neplăcute pentru toată lumea.

Să ne conectăm 
Să vedem cum ar arăta momentul acesta folosind Comunicarea Nonviolentă.
Auzind-o pe Alyssa spunând celorlalți copii să nu se apropie tatăl poate încerca să estimeze ce e în spatele acestor acțiuni.

Tatăl: ”Hei, Alyssa, te distrezi pe tobogan, nu? Le spui copiilor să stea departe pentru că ai nevoie de spațiu ca să te joci? (În loc să evalueze spusele Alyssei ca fiind nepotrivite sau în loc să îi spună să se oprească, tatăl presupune că Alyssa ar avea nevoie de spațiu)

Alyssa:”Da! E foarte distractiv să fii aici, sus, singură!

Tatăl: ”Te simți bine, nu? Îți place să fii singură acolo, sus.”

Alyssa: (legănându-se pe bara de sus a toboganului) ”Ieeeeeei!”

Tatăl nu a menționat nimic din ce și-ar dori să se întâmple, însă a făcut câțiva pași pentru a se conecta cu Alyssa. Empatizând cu sentimentele și nevoile ei, i-a demonstrat că îi înțelege acțiunile fără să facă evaluări sau să o mustreze. Din această poziție are mai multe șanse să fie auzit.

Tatăl: ”Văd că ceilalți copii nu prea se distrează, așa că îmi fac griji. Aș vrea ca toată lumea să se distreze în parc. Ai vrea să cobori pentru ca ceilalți să se dea și ei?”

Unii copii sunt de acord însă Alyssa refuză.

Tatăl: Ești destul de frustrată pentru că vrei ca TU să hotărăști cum te joci! (În loc să audă refuzul Alyssei ca pe o sfidare a autorității sale, tatăl încearcă să înțeleagă sentimentele și nevoile care au făcut-o să spună ”nu”)

Alyssa: ”Da! Da! Da! Nu cobor!”

Tatăl: ”Alyssa, aș vrea ca tu să iei decizii singură, și eu sunt frustrat la rândul meu, pentru că îmi doresc ca toată lumea de aici să fie luată în considerare. Ai idee despre cum ai putea face astfel încât să te distrezi și să iei decizii pentru tine, și în acest timp ceilalți copii să se distreze și ei?

Alyssa: se pot duce la alt tobogan să se joace.

Tatăl: ”Mă bucur că te gândești la alternative, poți să îi întrebi și pe ei dacă le-ar plăcea să facă asta? (chiar dacă nu este o variantă pe care tatăl să o prefere, o ia totuși în considerare. Pentru ca Alyssa să ia în considerare alte opțiuni are nevoie să știe că și tatăl ei va lua în considerare alte opțiuni. Acesta este un moment crucial: dacă tatăl are doar o variantă în minte, e foarte posibil să obțină rezistență din partea Alyssei.

Alyssa: (către cei doi copii) ”Ați vrea să vă jucați la celălalt tobogan? Copiii: Nu!

Tatăl: Draga mea, se pare că ei vor să se joace aici, mi-ar plăcea tare mult să respectăm ceea ce vor. Așadar, ai altă idee, sau cobori și îi lași și pe ei să se dea?

Cei mai mulți copiil, care au încredere că nu vor fi forțați să facă ceva, vor fi fost dispuși până acum să rezolve situația. Unii copii necesită mai mult timp totuși. Să ne imaginăm că Alyssa spune ceva de genul: ”nu îmi pasă ce vor, nu cobor!”. Până și cel mai calm părinte și-ar pierde cumpătul. Câtă răbdare să avem cu un copil care este atît de hotărât? S-ar putea ca furia să se întețească repede și să pregătească scena pentru lupta de putere descrisă mai sus.

Gestionarea furiei

Dacă tatăl reușește să observe că se înfurie – și dacă își aduce aminte că atunci când furia se întețește lucrurile nu decurg chiar cum și-ar dori – ar putea încerca ”să își ofere urgent empatie” reflectând repede la ce simte și ce ar avea nevoie. Acest proces ne ajută să ne înțelegem nevoile mai profunde și să ne eliberăm emoțiile – și poate fi neprețuit când ne dorim o conectare armonioasă.

Oferindu-și empatie, tatăl trece dincolo de furie.

”Oooof! Sunt atît de furios,” își poate spune tatăl. ”De ce nu poate, pur și simplu, să fie înțelegătoare?!” Știind că furia ne ține focusați pe ce nu vrem, nu pe ceea ce vrem, tatăl continuă să caute: ”sunt foarte stânjenit, toată lumea se uită la noi. Sunt și dezamăgit. Am vrut să mă distrez și să mă conectez la Alyssa”. Oferindu-și empatie, tatăl a transformat furia în conștientizarea sentimentului de jenă, a nevoii de acceptare și în final și-a recunoscut nevoia de conectare. Acum, în loc să acționeze furios tatăl poate lua în calcul variante care să îl ajute să își îndeplinească nevoile.

Tatăl: (pe un ton jucăuș) ”așadar îți place să fii sus și să iei decizii” (tatăl se conectează din nou la nevoile Alyssei)

Alyssa: ”Da!”

Tatăl: (zâmbind) ”Cum ajung eu la tine, acolo sus? Urc sau iau o scară? (tatăl găsește o strategie pentru a îndeplini atât nevoia Alyssei de a lua decizii cât și nevoia lui de conectare)

Alyssa: ”nu poți urca aici, e doar pentru copii”

Tatăl: ”Ei bine, eu vreau să mă joc cu tine, și cum tu nu vei coborî, o să mă gândesc la o soluție pentru a putea urca acolo. (Tatăl râmâne în starea jucăușă, aceasta fiind o strategie de a se conecta cu Alyssa. Alyssa nu se transformă într-o luptă de putere atâta timp cât el nu face asta.

Alyssa: ”Urcă pe tobogan!”

Tatăl se preface că încearcă însă nu reușește. Alyssa și ceilalți copii râd. Încep să se joace cu toții și tensiunea dispare.

Tatăl nu a cedat în fața Alyssei – nici nu și-a abandonat nevoile. Nevoile de fond nu sunt aproape niciodată acelea care se prezintă pe moment (”Vreau să stau pe tobogan!” ”Trebuie să cobori”). El avea nevoie de conectare cu Alyssa, obținând asta, și de grijă pentru nevoile celorlalți copii. Alyssa avea nevoie la șansa de a lua decizii singură și avea nevoie să se joace, ceea ce a și obținut.

Care este momentul limită la care aș sugera să opriți dialogul și să încercați altă variantă? M-aș mișca mai rapid dacă s-ar pune problema siguranței sau dacă timpul lung acordat dialogului ar periclita serios satisfacerea nevoilor celorlalți. Părintele poate urmări ceilalți copii: se joacă și se distrează, sau plâng de frustrare? Se uită, și dacă da, sunt curioși de cum vor rezolva situația, el și Alyssa, sau sunt frustrați și sunt gata să sară pe tobogan împingând-o pe Alyssa?

Tatăl și-a învățat copiii o lecție de neprețuit.

Se prea poate ca tatăl să ajungă la acel moment în care abilitățile sale și disponibilitatea de a continua dialogul să se termine, iar tensiunea să se acumuleze. Ar putea decide să urce și să o ia, la propriu, pe Alyssa de acolo. Chiar și atunci, atenția lui va fi pe nevoia de a o proteja mai degrabă decât acționând cu furie sau cu intenția de a pedepsi, fiind posibil astfel ca interacțiunea să se sfârșească în liniște și cu conectare mai degrabă decât cu înstrăinare.

E greu să ne acordăm timp pentru a ne conecta cu copiii în situații tensionate. Poate părea chiar ciudat, să discutăm despre sentimente și nevoi – fie ale copilului, fie ale noastre;

Nu cunosc pe nimeni crescut cu un astfel de vocabular. Dar uitați-vă la ce s-a câștigat: în loc să părăsească parcul țipând sau regretând faptul că tatăl și-a exercitat puterea asupra copilului, toată lumea este în parc, jucându-se, reconectați, iar tatăl le oferă copiilor săi o lecție neprețuită, și anume că, oamenii pot lucra împreună pentru a satisface nevoile tuturor. Când vor avea șapte, șaptesprezece, sau douăzeci și șapte de ani, copiii vor avea la dispoziția lor aceste instrumente pentru a-și putea susține abilitatea de a rezolva probleme în mod pașnic.”

Articol preluat de pe naturalchildorg

Traducere și adaptare
∞ Florina Oprea

(Visited 1,167 times, 1 visits today)

4 comments

  1. Un articol fainut..eu zic ca e bun ca referinta pentru situatii tensionate, dar cred ca de multe ori, oricat de mult timp am aloca e nevoie si de putina fermitate, nu doar negociere, alfel copilul va intelege ca mereu se va intampla cum vrea el.

    E bine sa ii arati copilului ca se poate negocia, si ca oamenii se pot intelege sa se joace impreuna, dar e nevoie sa invete si copilul c anu mereu se poate cum vrei tu, si mai e si parte cand din cand in cand, e bine sa il lasi pe copil sa faca ce vrea, chiar daca si pentru putin timp..cred ca e important pentru increderea lui!

    • ce am uitat sa zic, mi-a placut ca scopul e sa fie intelegere reciproca si chiar cred ca e o idee buna ca asta sa fie cat de des sustinuta, modelata pentru copii

    • ce am uitat sa zic, mi-a placut ca scopul e sa fie intelegere reciproca si chiar cred ca e o idee buna ca asta sa fie cat de des sustinuta, modelata pentru copii

    • Multumesc pentru comentariu, Ovidiu. Intentia parintelui din exemplul tradus de mine o vad ca pe o dorinta de a se conecta atat la copilul lui cat si la ceilalti copii. Astfel nevoile tuturor sunt luate in considerare. Cand este disponibilitate din partea adultului, atat ca timp cat si ca dezvoltare personala este un pic la indemana 🙂
      Comunicarea empatica se bazeaza pe intentie foarte mult, cea de conectarea la valori si nevoi. Asta vreau sa inteleaga copilul, ca tot ce facem noi reprezinta o incercare de a ne indeplini nevoile. Atunci cand nu am timp, nu sunt disponibila, il anunt pe copil de nevoia mea, in acelasi mod, cu empatie 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *