Construirea abilităților sociale și emoționale acasă

1018049_98069563La grădiniță copiii învață tot felul de lucruri, inclusiv abilități sociale și emoționale, cum să își gestioneze emoțiile, cum să colaboreze, șamd. Aveți aici câteva sugestii despre cum să faceți asta acasă.

Păpuși
/Pluși
În țările mai dezvoltate educatorii vorbesc copiilor despre conflicte folosindu-se adesea de păpuși, puteți încerca asta acasă. Păpușile reprezintă o modalitate excelentă de a introduce copiilor trăiri precum: fericit, trist, furios, negreșit copiii li se vor adresa acestor păpuși/pluși povestindu-le despre trăirile lor. Păpușile pot ajuta de asemenea în discuțiile delicate precum mersul la culcare devreme (eu i-am citit de la câteva luni)

Gândiți cu voce tare

Atunci când copilul este martor la procesul vostru de gândire, îl ajută să înțeleagă cum să facă față frustrării.
ex: off, mi-am rupt geaca mea preferată, ce rău îmi pare,….dar mi-a venit o idee, voi pune o insigna draguță aici ca să nu se mai vadă și o voi duce la remaiat” (toate astea cu fiul meu de patru ani și jumătate de față, uitându-se lung la mine), mi-a dovedit de nenumărate ori cum îi iese și lui, cu excepțiile de rigoare că doar oameni suntem.

Lucrați împreună 
În loc să cereți copilului să facă ordine, să așeze masa, să ude florile, faceți asta împreună.
ex: de când avea un an și jumătate, îi spuneam, hai Sasha să strângem jucăriile și să le punem la locul lor, uite cutia de lego, uite cutia de pluși, șamd. Mă ajuta negreșit, de fiecare dată, și avem și acum ordine și lucrurile puse la locul lor. Nu i-am cerut niciodată nimic, am făcut împreună. Acum ne întreabă el dacă vrem să ne ajute la diverse activități.
Jocuri, board games și iar JOCURI 
Jucați-vă împreună jocuri de societate precum: Nu te supăra, frate/Jocuri de memorie
ex: noi am început pe la doi ani și jumătate cu câteva perechi, acum câștigă invariabil
Jocurile Haba sunt minunate.
Jocuri de exterior: leapșa, fotbal. Acestea reprezintă o modalitate de a face față frustrării (o achiziție vitală), de a învăța să aibă răbdare, focusați-vă pe distracție și mai puțin pe câștig.

Acționați versus reacționați (prevenirea momentelor delicate)
ex: Înainte de sosirea unui prieten în vizită, rugați copilul să își pună deoparte jucării pe care nu dorește să le împartă. Înainte de a merge la supermaket informați copilul despre lista de cumpărături. Îi mai aduceți aminte înainte de a intra în magazin.
Respectați mesele principale
Așezați-vă la masă cu poftă de mâncare și cu voie bună, cu dorința de a vă conecta la familie, fără telefoane mobile și alte gadget-uri, știind că ceea ce veți mânca este indicat și pentru copil, mai puțin cu gândul că pruncul trebuie să mănânce și noi să ne uităm la el.

Florina Oprea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *