Cercul Siguranței® pentru cadre didactice

COS Foto

Doresc să vă rețin atenția cu câteva date științifice, pentru a vă ajuta, să înțelegeți robustețea și baza științifică a programului Cercul Siguranței.

Calitatea atașamentului reprezintă un factor determinant pentru calitatea vieții noastre.

La începutul anilor ’90 un grup de cercetători (Greenberg, Speltz, & DeKlyen, 1993; Greenberg, Speltz, DeKlyen, & Jones, 2001) propun un model care descrie patru factori de risc pentru tulburările de comportament timpurii

  1. calitatea relațiilor de atașament
  2. familii cu provocări multiple (sărăcie, lipsă de educație, dependență de substanțe, familie monoparentală)
  3. negativitate crescută a bebelușului
  4. parenting cu risc ridicat (adolescenți deveniți părinți)

Analizând stilurile de atașament și cum influențează acestea comportamentul, autorii modelului au ajuns la concluzia că, în timp ce un copil cu atașament securizant nu era influențat de prezența negativității crescute, atunci când atașamentul era insecurizant iar copilul avea o negativitate crescută, problemele de comportament își făceau simțită prezența.

Atunci când pe lângă atașamentul insecurizant apăreau încă trei factori de risc, adică, familie cu probleme multiple, negativitate crescută a bebelușului și parenting cu risc ridicat, creștea riscul apariției tulburărilor de comportament. Atașamentul insecurizant fără apariția celorlalți trei factori nu reprezintă un factor de risc pentru tulburările comportamentale. Altfel stau lucrurile când vorbim despre atașamentul dezorganizat, care, se pare că este determinant pentru apariția tulburărilor psihopatologice.

Conform celor menționate de Ijzendoorn, Schuengel, and Bakerrmans-Kranenburg (1999) atașamentul dezorganizat este asociat cu următoarele comportamente:

– probleme severe de agresivitate la școlari
– dificultate în a se calma după evenimente stresante
– risc major pentru tulburări de disociere în adolescență
– dificultăți în reglare emoțională
– stimă de sine scăzută
– respingere din partea grupului

Pornind de la cele menționate anterior, trei terapeuți americani, (Kent Hoffman, Bert Powel şi Glen Cooper) au creat Programul Cercul de Siguranță® care te învață cum să descifrezi semnalele transmise de copil, pentru a putea înțelege nevoile lui, construind astfel atașamentul securizant. Așadar,

Cercul de Siguranță® este un program de educație și consiliere care promovează relațiile securizante cu persoanele semnificative.

Atașamentul este comportamentul cu ajutorul căruia un individ, de obicei acela care este mai puțin apt (copilul), menține apropierea, și/sau comunică cu un alt individ (părintele), care este perceput ca fiind mai apt.

Atașamentul este activat de câțiva factori:

– durere
– oboseală
– teamă
– sau percepția faptului că mama, tata, doamna educatoare nu este accesibil(ă)

Deși acest comportament face parte din programul nostru genetic, există dovezi din abundență care afirmă că tiparul de atașament este format ca urmare a modalității prin care părintele răspunde nevoilor copilului, în primii ani de viață.

Toate comportamentele au sens iar Cercul de Siguranţã® este conceput pentru a facilita momente de genul “ce vrea copilul ãsta de la mine” în momente de “ştiu ce nevoie are copilul ăsta de la mine“.

Baza de siguranță a copilului este formată din modelele interne de reprezentare ale unei figuri de atașament sensibile, accesibile și disponibile, orientată pe împlinirea nevoilor acestuia.

Baza de siguranță reprezintă toate interacțiunile cu mama/tata (sau persoane semnificative):

– când copilul este lăsat să exploreze și să devină autonom
– când este consolat și acceptat cu căldură și empatie
– când i se trasează granițele cu blândețe

Relația copil – cadru didactic, la fel ca și relația primară copil – părinte, este o relație bazată pe un sistem dinamic și interactiv, care implică perspective diferite. Pianta and Steinberg (1992)

Procesul de învățare apare ca urmare a explorării mediului plecând de la o bază sigură (Bowlby, 1969/1982). Așa cum copiii ajung la grădiniță cu un stil de atașament propriu, așa sosesc și cadrele didactice, cu un model comportamental care reflectă sentimente și motivații asociate cu propriul stil de atașament.

Cercetările ne spun că adulții creează baza de siguranță în mod diferit, în funcție de stilul de atașament propriu.

Adulții cu atașament securizant vor evalua în mod realist istoria lor personală și vor răspunde în mod sensibil și adecvat la nevoile de atașament ale copilului (Crowell & Feldman, 1988) în comparație cu adulții cu o istorie de atașament insecurizant.

S-a scris foarte puțin spre deloc, în literatura de specialitate, despre intervențiile din școală, bazate pe teoria atașamentului. S-a menționat adesea ca fiind eficiente pentru școală, strategiile de intervenție clinică care s-au orientat pe diada părinte – copil. Este probabil ca cele mai multe intervenții în care sunt implicate cadrele didactice să fie efectuate de către consilierii școlari, acolo unde aceștia există și dacă au competențele și orientarea necesare.

Atunci când cadrele didactice sunt ajutate să vadă impactul pe care îl au emoțiile negative asupra comportamentului de la clasă, atunci când acestea văd beneficiile interacțiunilor pozitive dintre copil și cadru didactic, și faptul că, comportamentul copiilor reprezintă un cumul de experiențe personale cu care vin la clasă, acestea devin sensibile la nevoile copilului și capătă o înțelegere profundă asupra comportamentului de moment.

Psihologul școlar, acolo unde acesta există, poate aplica strategii cognitiv comportamentale pentru a se adresa situațiilor de urgență însă apelând la teoria atașamentului efectele sunt de lungă durată (Speltz, 1990).

Programul Cercul Siguranței® este o astfel de intervenţie, şi deşi este dedicată în principal părinţilor, cadrele didactice pot beneficia de acesta pentru a-şi cultiva propria capacitate de reflecţie.

Prin capacitatea de reflecţie, cadrul didactic se cunoaşte mai bine, şi poate relaţiona dintr-o poziţie echilibrată şi asumată.

Cu drag,
Florina